joi, 6 martie 2014

Felicitare cu iz de primăvară

Pentru că se apropie luna martie, micuții mei elevi de clasă pregătitoare au lucrat felicitări mamelor. Dacă le vom dărui de 1 Martie ori de Ziua Mamei, hotărâm împreună, după îndelungi și argumentate negocieri! :) 

Despre tehnica realizării nu pot fi spuse prea multe lucruri. Felicitarea se realizează relativ repede şi are dificultate scăzută. Deci, n-ar trebui să aveți dificultăți în punerea în practică, chiar dacă aveți copilași de grădiniță.

Cum am procedat noi:

1. Am tăiat în două o coală colorată A4 (astfel nu numai că economisiţi hârtie, dar este şi mai simplu de decorat, fiind un spaţiu mai mic de lucru).
2. Suprapunând trei coli de culori diferite, am decupat floricele şi le-am lipit pe colţul din dreapta jos.
3. Am atașat felicitării un fir de mărţişor și am presărat puţin glitter pe centrul florilor.
4. Fiecare copil a scris la interior simplu:" Mami, te iubesc!" şi s-a semnat (întâmplarea a făcut că învăţaseră până în acel moment toate literele necesare scrierii mesajului).

Mult succes!
Cu drag,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu