„Concediu plăcut, concediu plăcut!”, îţi urează mai toţi cunoscuţii când te aud că-ţi permiţi “luxul!” să pleci în vacanţă, iar tu, în nemernicia ta, speri (pentru a câta oară...?) că urările se vor adeveri.
Şi pleci plin de entuziasm, doar ai scăpat de serviciu, de ceasul care sună la 6,30, de praful şi zgomotul oraşului, de dus la piaţă, de făcut mâncare, teme...şi tot aşa!
Astfel am făcut şi noi în anul de graţie 20...(nici nu mai contează care, căci anual urmăm aproximativ acelaşi tipar). Ne-am adunat geamantanele, am înghesuit în ele doar “strictul necesar” (nu înţeleg de ce niciodată nu-mi ajunge portbagajul, o fi prea mic?), am plecat şi duşi am fost.
Drumul bun, prima impresie bunicică, ba chiar mi s-a părut un pic mai curat prin staţiune decât în anii precedenţi, dar cum nicio minune nu ţine mai mult de trei zile, într-o dimineaţă, Marea Neagră (la inimă) se răzbună pe încântarea mea şi scoate la mal câteva sute, poate, de tone de iarbă de mare şi alge, de-ti ajungeau la jumătatea pulpei şi se întindeau pe tot ţărmul, de nu mai știai dacă eşti la mare ori ba.
De-ai fi fost în altă ţară, nici că ţi-ai fi făcut vreo grijă, dar la noi inventivitatea-i mare, iar românul descurcăreţ!
Ca să adune cumva împuţitura care se dospea la soare, emanând mirosuri greu de suportat şi descris, chiar şi de un stoic turist român, câţiva inşi cu pielea pârlită de soare, aflaţi în pauza dintre două vânzări de porumb „ferbinte!”, încearcă să adune cu grebla, grozăvia. E, asta-i ca şi cum ţi-ai propune să decojeşti Casa Poporului cu linguriţa şi tot ai avea mai mult spor. Şi mai e şi treaba cu căratul.
Văzând ei că nu-s sorţi de izbândă, (vezi tu, erau mai lucizi ca ăi de-i trimiseseră), încep să croiască drumuri de acces printre maldărele duhnitoare (ca să aibă turistu’ pe unde trece!), apoi abandonează misiunea, ca şi când treba-i gata.
Vrei apă? Foarte bine! Acu’, ai pe unde ajunge! Ce ţi-ai mai putea dori? Marea le-a adus, marea să şi le ia înapoi, noi avem treabă!
Iată, aşa mai trece o zi din vacanţa mea la mare, în care mă bucur şi de ce am plătit (şi n-am plătit puţin!) şi de ce-mi oferă natura gratis.
Mergem noi îngreţoşaţi la hotel să facem o baie, căci eram muraţi în cea mai greţoasă saramură, dar ce să vezi? Ne întâmpină recepţionera “amabilă”, cu o sprânceană ridicată, întrebând contrariată dacă predăm ori ba.
Ei, drăcie! Nu trecuseră decât cinci din cele zece zile pe care le rezervaserăm şi le plătiserăm, anticipat. Era totuşi cerere mare şi oamenii aveau nevoie de camere libere.
După oarece discuţii, se arată “dispusă” să verifice dacă avem dreptate (de ce oare n-o făcuse până atunci, nici că-mi explic) şi surpriză, ne-a “permis” să mai rămânem încă cinci zile. Câtă generozitate! Să vă mai povestesc despre prosoape, lenjerii şi alte detalii, n-are rost.
Vacanță plăcută!
Cu drag,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu