marți, 4 noiembrie 2014

Sănătos pe orice vreme, cu Sportaddict!


Suntem în pragul sezonului rece, când mulţi dintre noi preferă să rămână în casă, zile în şir, să se bucure de căldura căminului şi de sărbătorile de iarnă. Treptat, renunţăm la mişcare şi la o alimentaţie corectă, aproape fără ştiinţa noastră. Metabolismul devine mai leneş, iar noi ne simţim mai mereu obosiţi, stresaţi, lipsiţi de bună dispoziţie.

În ciuda disconfortului termic, mişcarea ar trebui să nu lipsească din programul nostru zilnic. Suntem proiectaţi să depindem de ea, face parte din noi şi pentru a fi în formă, pentru a ne păstra sănătatea şi dispoziţia trebuie să o practicăm.

Ce fel de activitate fizică poţi practica în sezonul rece?

1. Cel mai simplu pentru fiecare dintre noi este mersul pe jos. Chiar dacă temperaturile scăzute nu te îmbie la plimbare, ideal ar fi să-ţi faci timp pentru tine şi să mergi susţinut cca. 15 min. zilnic. Dacă acest lucru ţi se pare prea greu, sau nu ai deloc timp, ia în calcul ca pentru rezolvarea unor treburi administrative ale familiei (plata facturilor, cumpărături, etc) să aloci mai mult timp, astfel încât să te poţi deplasa pe jos. 

2. Mersul la sală ar fi o opţiune reală pentru sezonul rece. Poţi încerca fitness, aerobic, dans, înot, sau pilates.
Dacă eşti o persoană foarte disciplinată, dar nu doreşti să mergi la sală din diverse motive, poţi face 30 de minute de sport acasă. Pentru acest lucru trebuie să ai măcar o bandă de alergare ori o bicicletă de interior. Aceste aparate te pot scuti şi pe timp de vară de privirile curioase ale trecătorilor. Trebuie recunoscut că în ţara noastră nu s-au împământenit foarte clar aceste practici.

3. Patinajul este tocmai potrivit sezonului rece. Ai posibilitatea de a petrece timpul liber în mod plăcut, alături de familie şi într-o oră să arzi pâna la 800 de calorii. Patinajul este un sport foarte îndrăgit de copii şi pentru practicarea lui investiţiile sunt relativ mici. Îţi recomand să cumperi acele patine de gheaţă care pot fi transformate pe perioada verii în role. Nu costă mult şi dacă tot le ai, vei profita de ele şi vara.

4. Dacă ai posibilitatea, mergi la ski. Acesta se numără printre puţinele sporturi care antrenează tot organismul şi poate contribui la arderea a peste 1.000 de calorii pe oră. Pentru a te deprinde cu acest sport, ar trebui să-l practici măcar unul-două weekend-uri pe lună. Investiţiile în acest tip de sport s-ar putea să vi se pară ceva mai mari, dar cu ajutorul potrivit, poţi găsi, spre exemplu, căşti ski de calitate, la preţuri avantajoase.
                                     Iată ce-ţi propune http://www.sportaddict.ro/
Aboneaza-te la newsletter pentru a afla ofertele de Black Friday de la Sportaddict! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu