luni, 5 octombrie 2015

Învățătorilor, cu dragoste...

Am fost întrebată de foarte multe ori de ce am ales să fiu învățător. Și...de fiecare dată, răspunsul meu a venit repede, clar, fără tăgadă: „Copiii!”. Da, pentru ei am ales să fiu învățător, pentru ei și pentru ochii lor mari, sinceri, proptiți în mine, pentru palmele lor mici, rotunde și întinse să mă cuprindă, pentru râsul și veselia lor molipsitoare.

Sunt învățător nu pentru că ar fi o meserie comodă, nu pentru că aș fi retribuită pe cât aș avea nevoie ori pe cât investesc eu, din sufletul meu, în tot ceea ce înseamnă școală, nu pentru că n-am avut alte oportunități. Singurul motiv pentru care eu am ales să fiu învățător este plăcerea sinceră și neștiută de a fi primul dascăl din viața copilului tău. Este plăcerea de a lucra cu mintea și sufletul nepătat al copilului, este bucuria de a fi înconjurată de tinerețe, prospețime, candoare. E modul în care-mi retrăiesc la infinit copilăria și emoțiile de școlar, e lumea în care mă simt liberă să visez, să mă joc, să creez, să fiu eu...

Atât de mult iubesc meseria asta, încât aș putea lucra fără să fiu plătită, dacă nu ar fi nevoie să asigur familiei mele un venit. De fapt, cred că a fi învățător e mai mult o stare de spirit și mai puțin o meserie în înțelesul clasic al termenului. Sincer...nu-mi imaginez cum aș suporta ziua de 15 septembrie, să știu că sună clopoțelul începutul anului școlar, iar eu să nu fiu în curtea școlii!

Mărturisesc că-mi amintesc cu plăcere și emoție perioada în care pe ușa clasei mele stătea scris simplu: „ÎNVĂȚĂTOR”... Oamenii, vremurile, școala, toate s-au schimbat și titlul de „ÎNVĂȚĂTOR” a devenit desuet, s-a considerat că învățător nu-i destul, că trebuie să evoluăm, să trecem la alt nivel. Pe ușa mea scrie acum profesor și...nu mă regăsesc. Nu vreau să mă pierd în această mare infinită! Vreau să fiu și să rămân ÎNVĂȚĂTOR. ÎNVĂȚĂTOR-așa cum am ieșit de pe băncile Liceului Pedagogic, așa cum a fost numit Iisus, învățător ca și Creangă ori ca domnul Trandafir. Vreau să fiu și să rămân învățător pentru sufletul meu și pentru sufletele copiilor mei. Vreau să rămân învățător atât timp cât mai pot, cât mai am ceva de spus în meseria asta, cât prezența mea în clasă mai inspiră. 

Am să rămân la catedră atât timp cât școala mi-o va mai cere...în suflet, însă, am fost, sunt și voi rămâne învățător... pentru totdeauna!

Vouă, dragi colegi de pretutindeni,
„La mulți ani!”

Cu drag,