luni, 23 ianuarie 2017

Cadoul meu de Moș Nicolae

Știu că vi se pare destul de târzie această postare, dar nu pot ține doar pentru mine acest model de cizmuluiță de Moș Nicolae. 
Modelul din imagine nu-mi aparține, este un cadou pe care l-am primit la Cercul Pedagogic al Consilierilor Educativi, organizat în școala în care mi-am început cariera de dascăl, în urmă cu 20 de ani. Mi-a făcut mare plăcere și m-a amuzat, totodată. Am primit o cizmuliță, pe post de suport pentru o iconiță minunată a Sfântului Nicolae și o nuia. Oare, n-oi fi fost cuminte? Cine știe! Poate că...nu!
Materiale necesare:
-hârtie cartonată, lucioasă, colorată;
-lipici;
-panglică de mătase;
-decorațiuni autoadezive;
-perforator.

Mod de realizare:
1. Schițați conturul cizmuliței și decupați două piese în oglindă.
2. Aplicați lipici pe conturul liniei groase, gri.
3. Lipiți cele două părți ale cizmei.
4. Perforați și înșiretați panglica.
5. Așezați în cizmă iconița și nuielușa decorată.

În cazul în care vă veți dori realizarea acestei cizmulițe, 
v-am schițat un șablon ajutător.
Spor! 
Loreta Țivlea Cu drag,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu