luni, 3 noiembrie 2014

Accesoriile handmade între artă şi pasiune

Într-o lume tot mai agitată, mai stresantă şi mai solicitantă, oamenii îşi creează oazele lor de evadare. Unii preferă călătoriile, alţii întâlnirile cu prietenii, iar o altă categorie preferă “să meşterească” ceva.

În ultimul timp, handmade-ul reprezintă un trend cu mare căutare, foarte apreciat şi care câstigă tot mai mulţi adepţi. De cele mai multe ori, producătorul şi utilizatorul reprezintă aceeaşi persoană. Alteori, însă, ceilalţi apreciază atât de mult creaţia încât meşterului îi vin idei noi de afaceri.

Când handmade-ul devine viral? 

1. Când vă doriţi ceva unic, realizat exact pe gustul dumneavoastră, care să vă reprezinte şi prin care să vă manifestaţi creativitatea.

2. Atunci când vreţi să bucuraţi o persoană dragă, făcându-i un cadou unic şi inedit, care să-i amintească permanent de dumneavoastră.

3. Dacă vă doriţi ceva unic şi de efect dar dispuneţi de un buget limitat. 

4. Când doriţi începerea unei mici afaceri. Trebuie să luaţi în calcul că de la o simplă pasiune, un hobby relaxant, la o afacere profitabilă nu este decât un pas.

Dacă şi voi sunteţi peocupaţi de handmade, iată ce trebuie să ştiţi:

Ce produse handmade poţi realiza?

Gama produselor pe care le poţi realiza este extrem de variată. De la articolele simple, uşor de realizat (martisoare, decoratiuni de Paşte ori de Crăciun, felicitari, invitatii,) până la produse ceva mai complicate (coliere, genţi, portofele, păpuşi, etc), toate pot fi realizate cu success de voi.

Cum creezi produsele handmade?

Recomandarea mea este să începeţi cu lucruri simple, uşor de relizat (felicitări, decoraţiuni de pom, cercei, etc) care să vă încânte şi să vă motiveze. Continuaţi să creaţi articole noi, crescând compexitatea acestora. 

Dacă aţi ieşit învingători din aceste proiecte, este timpul să treceţi la un nivel superior. Puteţi încerca modelajul cu FIMO sau alte paste modelatoare. Dacă ai curaj şi îndemânare, poţi încerca şi modelajul cu sârmă specială, dar te avertizez că se poate să nu reuşeşti din prima. Acest tip de modelaj este mai delicat, presupune răbdare şi îndemânare. Deci, nu dispera dacă întâmpini ceva dificultăţi la început.

De unde iei materialele?

Materialele folosite în proiectele handmade pe care le realizezi pot fi procurate din natură (ghinde, pene, flori ori tot ce vi se pare folositor), pot fi materiale pe care le reciclăm în casă (nasturi, mărgele, dantelă, etc), sau pot fi achiziţionate din magazinele ori site-urile de profil (detalii: http://www.gemsale.ro/). Tot de pe site-urile dedicate poţi cumpăra şi accesorii pentru bijuterii, unelte de mărgelit sau chiar pietre semipreţioase, dacă doreşti realizarea unor piese mai pretenţioase.

Ce faci dacă eşti în până de idei?

Am vorbit aici despre situaţia fericită în care eşti doldora de idei, ai timp şi poţi procura simplu materialele necesare. Dar ce te faci dacă ai pornit o mică afacere din handmade, ai timp, material şi comenzile curg dar tu eşti în pană de idei? Rezolvare este pentru orice situaţie. Tot pe site-urile de profil găseşti o gamă nesperat de mare de cărţi dedicate acestui domeniu (http://www.gemsale.ro/83-idei-creative). Tot aici am găsit şi cărţi numai bune de folosit dacă vrei să-ţi antrenezi copilul în activităţi artistice. Preţurile sunt micuţe iar variantele infinite.
Unde vinzi ce ai produs? 

Căile prin care poţi vinde un produs handmade sunt multiple. Primii clienţi de obicei sunt rude, prieteni, colegi. Bine, acum să nu te aştepţi să faci o mică avere vânzând prietenilor. Alte variante de vânzare ar fi magazinele specializate pentru produse handmade, magazine online, târguri, prezentări. Totul e să fii perseverent.

Cât poţi câştiga? 

Veniturile depind foarte mult de implicarea ta în afacere. Puteţi porni de la o sumă foarte mică, din care să-ţi asiguri doar materia primă, câteva scule şi materialele informative. Mai departe ţine de tine, de cât esti dispus să lucrezi. Nu este de neglijat şi un pic de ajutor pe partea de comercializare, din partea familiei. Astfel vei avea mai mult timp de lucru şi mai puţine griji.


Dacă te-a atins şi pe tine virusul handmade, spor la lucru îţi doresc!
Cu drag,

Un comentariu:

Loreta Țivlea spunea...

https://plus.google.com/113782759233889269269/posts/7EfFXXJbNMj
https://www.facebook.com/profile.php?id=100008428781572

Trimiteți un comentariu